mobiliersalievenimente.ro Decembrie 28, 2020
Pandemia a produs pierderi uriașe în sectorul HoReCa.
Știm cu toții că datorită restricțiilor, multe restaurante, locații de evenimente mai mari sau mai mici și-au închis porțile și cel mai probabil nu le vor mai redeschide.
Cu toate astea, pentru cei care au rezistat până acum, se întrevede o speranță. Guvernul României și Uniunea Europeană au decis să acorde finanțări sectoarelor grav afectate de pandemie. Iar unul dintre ele este tocmai sectorul HoReCa.
Cine poate beneficia de finanțare și în ce condiții?
Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia de finanțare indiferent de cât de afectate de pandemie sau neafectate de pandemie au fost iar valoarea finanțării este între 50.000 și 200.000 de euro.
Grantul 3 este un grant de investiții care îți permite să achiziționezi terenuri sau clădiri, dar și să renovezi clădiri, să cumperi mobilier de care ai nevoie, mobilier specific pentru afacerea ta. Iar asta include și achiziția de mobilier horeca, mobilier saloane nuntă, scaune și mese de lux pentru săli de evenimente.
Singura condiție este ca tu să ai ca și contribuție proprie un minim de 35% din valoarea investițiilor pe care le ai în plan.
Ai ocazia să achiziționezi mobilier nou pentru saloanele pe care le deții, restaurantele, cafenelele sau hotelurile pe care le ai sau le administrezi și să ai afaceri foarte prospere în următorii 3 ani.
Nu știu care este situația ta, însă există destui proprietari de săli de evenimente festive care au ales să aplice pentru finanțare și să înceapă noul sezon cu un look nou, modern, luxos și atrăgător pentru sălile de evenimente care anul acesta au stat mai mult nefolosite.
De ce să investesc în mobilier și nu în altceva?
Mobilierul de lux cu efect WOW e una dintre cele mai simple și mai de efect metode de a atrage clienți în afacerea ta.
Aparent, lucrurile vor fi la fel ca înainte. În realitate, după un eveniment major, așa cum a fost pandemia, tendințele de consum, preferințele, așteptările clienților se schimbă chiar dacă pe moment totul pare că a rămas la fel.
Mobilierul care atrage privirile clienților, nu mai are doar un rol practic ci un rol activ în procesul de atragere a clienților.
Nu crezi asta?
Noi cei de la WeDeco am experimentat și experimentăm în continuare puterea mobilierului de a atrage clienții pe cele 6 săli de evenimente pe care le deținem.
Vrei să schimbi mobilierul? Alege doar mobilier Premium!
În zilele noastre, clienții sunt mult mai impresionați și mai atrași de decoruri luxoase, de mobilier de lux, de scaune tapițate, moderne, confortabile de mese cu blat tip oglindă.
În plus, mobilierul Premium WeDeco te avantajează și mai mult pe tine ca proprietar pentru că este creat după specificațiile noastre și adaptat pentru a rezista condițiilor evenimentelor din România.
Mobilierul Premium WeDeco pe care îl poți găsi la noi este o investiție pe termen lung menită să atragă clienți, să reducă necesarul de mentenanță, să reziste la uzură și per total să te ajută să prosperi nu doar să satisfacă necesarul de mese și scaune.
Mesele și scaunele formează de multe ori părerea mirilor într-o direcție sau alta așa cum foarte mulți proprietari de saloane experimentează deja.
Din ce putem observa, pandemia e aproape de final. Clienții se vor reîntoarce cu forțe proaspete și dorință maximă șa evenimente festive (nunți, botezuri, majorate, aniversări), vor dori să sărbătorească din nou cu prietenii la restaurante, terase, vor merge în vacanțe, se vor caza în hoteluri și pensiuni. Pe scurt, viața se va întoarce la normal cât de curând. Ești pregătit pentru noul val de clienți? Încă mai ai timp să te organizezi, să renovezi și să investești în mobilier premium pentru locațiile tale. Pentru că noul sezon va fi mai bun ca niciodată dar nu va fi la fel pentru toată lumea.