mobiliersalievenimente.ro Iunie 10, 2021
Amenajarea unui bar, a unui bistro sau a unei cafenele implică, printre altele, alegerea unor scaune de bar potrivite care să asigure confortul clienților. În caz contrar, alegerea unor scaune greșite îi poate face pe clienți să se simtă incomozi și să plece din localul tău cu amintiri neplăcute.
Scaunele de bar și celelalte tipuri de scaune joacă un rol major în amenajarea localului tău întrucât pot influența ambianța și consumatorii. Descoperă, în rândurile următoare care este importanța scaunelor în designul unei locații și ce aspecte trebuie să iei în considerare atunci când alegi scaunele de bar potrivite.
Scurt istoric
Nu se știe când sau cine a inventat scaunul pentru bar, însă istoria surprinde faptul că a evoluat de la bancă. Exemple de scaune au fost găsite încă din Epoca de piatră, unde cele de tip bancă au fost descoperite din abundență.
S-au găsit apoi dovezi ale scaunelor de bar în mormintele antice chinezești și, mai târziu, în Egiptul Antic. Scaunele de bar au fost utilizate de egipteni, însă aceste piese de mobilier erau rezervate celor cu statut social înalt.
Fabricate inițial din lemn, la fel ca majoritatea celorlalte scaune, Revoluția Industrială determinat evoluția gamei de scaune de bar, sporind dramatic cererea și popularitatea lor. În prezent, scaunele de bar nu se limitează doar la pub-uri și restaurante, ele fiind întâlnite și în bucătăriile rezidențiale.
Importanța scaunelor în ambianța generală a localului
Proprietarii de locații ar trebui să ia în calcul potrivirea caracteristicilor scaunelor cu designul localului, experiența ce se dorește a fi furnizată și considerațiile de necesitate fizică ale consumatorilor.
De exemplu, stabilirea unor zone cheie și elementelor de mobilier aferente, în cadrul localului, este menită să încurajeze consumatorii să desfășoare anumite activități (socializare, lucru remote, etc). Scaunul de bar oferă o zonă socială mai deschisă în jurul barului, aranjamentele formale pentru scaune și mese sunt ideale pentru petreceri, iar o canapea căptușită în colț oferă un spațiu ideal sau intim de așteptare/ relaxare.
Pe de altă parte, perioada de timp petrecută de clienți în cadrul localului tău se poate reflecta și în ergonomia și designul scaunelor. Pentru sporirea timpului petrecut la bar (în care consumatorul va savura câteva băuturi și va socializa), ar trebui să te orientezi către o categorie de scaune mai mari, mai moi și, de ce nu, tapițate.
Elemente de luat în considerare în alegerea scaunelor de bar
Înainte de a achiziționa scaunele de bar pentru locația ta, trebuie să iei în calcul următoarele aspecte:
Dimensiunile
Materialele utilizate pentru cadrul scaunului
La fel ca orice altă piesă de mobilier, trebuie să fii atent la materialul din care este confecționat scaunul de bar. Așadar, iată care sunt principalele tipuri de materiale:
1.Lemn
Scaunele de bar din lemn reprezintă o alegere comună, dar mai costisitoare. Cu toate acestea, ele se potrivesc aproape oricărui stil de amenajare. Pentru un plus de eleganță și confort, aceste scaune pot include tapițerie din catifea, piele ecologică sau stofă. Dacă vrei să amenajezi o terasă, atunci trebuie să te orientezi către scaune de bar din lemn masiv și materiale rezistente la intemperii.
2.Metal
Utilizate mai ales în amenajări moderne, minimaliste sau industriale, scaunele de bar metalice sunt incluse doar în interiorul unei locații pentru a preveni ruginirea. Cu toate acestea, scaunele de bar metalice variază în aspectul lor și au adesea o siluetă elegantă.
Totodată, metalul poate funcționa bine cu alte tipuri de materiale, pentru a crea stiluri diferite de amenajare. Cu un cadru puternic durabil, scaunele din metal oferă un înalt sentiment de confort și o viață de lungă durată.
Un exemplu în acest sens sunt scaunele de bar realizate din aluminiu, care îmbină funcționalitatea cu estetica. Acestea reprezintă o soluție eficientă și, totodată, sigură deoarece scaunele de bar pot fi customizate în așa fel încât să se potrivească oricărui stil de amenajare. În plus, aceste scaune pot avea diverse finisaje, unele dintre acestea reușind să imite perfect lemnul.
Reprezentând o alternativă inovatoare și la un preț mult mai bun pentru scaunele de lemn, scaunele cu structură din aliaj de aluminiu se remarcă prin:
Tapițeria
Alegerea stilului și materialelor scaunelor de bar poate fi dificilă, însă acestea contează deosebit de mult pentru ambianța localului tău. Beneficiile scaunelor de bar cu tapițerie sunt:
Culorile
Alegerea paletei de culori potrivite pentru scaunele de bar este esențială, mai ales pentru că poate influența starea de spirit a clienților. Fie că vorbim de nuanțe roșiatice intense, care induc starea de foame, de culori pastelate, care relaxează, fie de nuanțe sofisticate, culorile scaunelor de bar trebuie să completeze armonios ambianța localului, furnizând experiențe senzoriale deosebite.
Elemente suplimentare
Există câteva elemente care sporesc nivelul de confort al clientului și care pot influența ambianța generală a localului tău. Printre acestea, enumerăm:
Concluzii
Consumatorii își petrec cea mai mare parte a timpului în cadrul localului tău stând așezați, așa că scaunele de bar sau cele obișnuite nu sunt elemente de pierdut din vedere. Este necesar să acorzi o atenție strategiei privind așezarea consumatorilor așa cum ai acordat meniului, personalului și amenajării în general.
Cu produse potrivite și o planificare minuțioasă, scaunele de bar pot fi un alt mod de a spori experiența oaspeților și de a-i face să revină în locația ta. De aceea, descoperă pe site-ul nostru gama variată de scaune și alte piese de mobilier potrivite pentru locația ta.